Antena 3 CNN Politică Vârsta de pensionare, de 65 de ani pentru bărbaţi şi femei, aprobată de plenul Senatului

Vârsta de pensionare, de 65 de ani pentru bărbaţi şi femei, aprobată de plenul Senatului

Vârsta de pensionare, de 65 de ani pentru bărbaţi şi femei, aprobată de plenul Senatului
Sursa foto: pensionari
05 Mai 2010   •   13:01

Senatul a adoptat miercuri, în forma propusă de guvern, articolul din legea sistemului unitar de pensii privitoare la uniformizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Majoritatea parlamentară a respins alte două amendamente care propuneau alte praguri de pensionare decât cel de 65 de ani.
Unul dintre cele două amendamente propunea ca vârsta standard de pensionare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, să fie de 63 de ani, creşterea de la actuala vârstă de pensionare urmând să se facă treptat. Al doilea amendament propunea vârsta standard de pensionare de 64 de ani pentru bărbaţi şi femei.
Ambele amendamente au fost respinse, textul adoptat de Senat, în forma propusă de Guvern, stabilind că vârsta de pensionare standard, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, va fi de 65 de ani.
Atingerea acestei vârste standard de pensionare se va realiza prin creşterea sa treptată, de la 59 de ani în ianuarie 2011, la 65 de ani în ianuarie 2030, în cazul femeilor, respectiv de la 64 de ani în ianuarie 2011 la 65 de ani în ianuarie 2015 pentru bărbaţi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Sărbătoarea Paştelui în lume. Tradiţii şi obiceiuri inedite, în mai multe țări
x close